M-a onorat invitația de a le vorbi elevilor de la Colegiul Național ,,Alexandru Odobescu” despre capcanele consumului de droguri. Le-am vorbit în calitate de părinte de tineri, apropiat de generația lor, dar și de ales public ce are datoria, măcar morală, de a fi în contact cu piteștenii, inclusiv cu aceia care nu au drept de vot și care, de cele mai multe ori, sunt ignorați.
➤Ca părinte, în mod evident, m-a preocupat această temă pentru că mi-am dorit să fiu informat, să știu de ce copiii noștri ajung să cadă în aceste capcane, să știu cum să îmi asigur copiii că le suntem cei mai buni prieteni, că ne pot spune orice și că în noi își pot găsi cel mai mare sprijin.
➤Mai mult decât a le vorbi despre ușurința cu care poți ajunge de la o țigară aparent ,,nevinovată” la dependență de substanțe de mare risc și, așa cum am tot văzut în ultima perioadă, la crime și vieți distruse, mi-am dorit să-i ascult pe tineri. Și am constatat că au o mare nevoie de a fi auziți. De a fi ascultați. De a fi înțeleși. Acasă, de cele mai multe ori, aflu că se lovesc de părinți a căror mentalitate îi împiedică să discute cu deschidere despre ce au pe suflet sau cu părinți prea ocupați ca să fie interesați de ce se petrece în sufletul lor.
➤La școală, prea puțin sunt ascultați pentru că, de obicei, școala este locul în care se predă și se ascultă… doar din materie. Nu găsești prea des acei dascăli deschiși, care să înțeleagă că menirea lor este aceea de a crește oameni, nu doar de a umple niște creiere cu ceva cunoștințe de specialitate. Psihologul școlii e pasăre rară…
➤Copiii noștri ne spun că încep să se drogheze pentru că vor să fie integrați în anturajul pe care îl admiră, că vor să se simtă acceptați. Se droghează pentru că se simt singuri și neînțeleși. Se droghează pentru că nu știu să gestioneze tumultul de sentimente negative, bombardamentul emoțional, bullying-ul, problemele de familie. Se droghează pentru că se simt abandonați. Drogurile, însă, nu sunt un răspuns pentru niciuna dintre aceste probleme. Cei care le întind prima țigară nu le sunt nici pe departe prieteni, ci, din păcate, potențiali ucigași morali.
➤În urma dialogului deschis pe care l-am avut, presărat cu tot felul de cazuri povestite de către copii, am ajuns la câteva concluzii:
✓noi, părinții, suntem cei dintâi care trebuie să ne rezolvăm problemele, să învățăm să comunicăm, să învățăm să fim aproape de copiii noștri iar aceștia să se simtă cu adevărat înțeleși și susținuți;
✓e nevoie de cât mai multe astfel de dezbateri întrucât, din păcate, programa școlară nu oferă prea multe portițe în acest sens;
✓avem nevoie de psihologi școlari implicați și bine pregătiți;
✓avem de nevoie de profesori cărora să le pese și care să facă echipă cu părintele, dar și invers, părinți care să facă echipă cu școala;
✓avem nevoie de o comunitate care să se implice cu campanii de conștientizare în rândul tinerilor.
➤Este neapărată nevoie ca administrația locală să își îndrepte, în al doisprezecelea ceas, privirea și către tinerii Piteștiului. Aceștia au nevoie de alternative reale de petrecere a timpului liber, de terenuri de sport în cartiere, de activități sociale, culturale, sportive, artistice sau de divertisment care să le umple timpul, să le dea o motivație, un scop, un sens, un anturaj de calitate, cu preocupări similare.