Anul acesta este anul Monica Lovinescu, de la a cărei naștere se împlinesc 100 de ani. Monica Lovinescu a fost una dintre Vocile Europei Libere, o Voce a Libertății, Vocea unui popor care, o perioadă bună de timp, a fost mut. Și-a asumat în numele lui ,,urgența românească”.
Intelectualii – pe această categorie a fost cea mai furioasă Monica Lovinescu. De ce? Pentru că mulți au ales să-și prostitueze uneltele spirituale, să trădeze cuvântul în favoarea privilegiilor personale. Nu poți scrie cu două călimări, spunea Monica Lovinescu.
Ceea ce se întâmplă astăzi, după căderea comunismului, este și mai trist. Avem libertatea cuvântului, dar alegem să-l trădăm de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Intelectualii ne-au trădat încă o dată fie prin neimplicare, fie prin fraternizare cu banul, interesele și impostorii momentului.
Presa și-a uitat menirea. Obrăznicia, subcultura și factura de publicitate țin loc de condei.
Mulți spun că trebuie să se aleagă praful ca să mai putem construi ceva solid, sănătos, de data aceasta. Eu cred că am ajuns în acel punct în care putem spune AJUNGE, în care neimplicarea se traduce prin complicitate.
Trebuie să muncim fiecare dintre noi pentru binele pe care îl dorim. Altfel, de pe margine, nu vom fi decât spectatorii unei vieți la care ne încăpățânăm să fim doar spectatori.
