Să pleci din țară, de lângă familie, în căutarea unui trai mai bun, sperând că sacrificiul câtorva ani din viață vor aduce cu ei visul de a avea o casă, de a-ți face un rost, este de înțeles. Acesta a fost motivul pentru care, după Revoluție, mulți români au luat drumul străinătății.

Să pleci, însă, pentru că impostura și corupția au împins cu mult granițele oricărei toleranțe, să pleci pentru că viața ta este prea scurtă pentru a trăi într-un bâlci continuu, să pleci pentru că ești în mod sistematic furat, mințit și umilit de către autorități, să pleci pentru că toate acestea au ajuns să ucidă la propriu iar speranța de mai bine aproape că nu se mai întrevede – iată marea dramă pe care o trăim, ca popor.

Potrivit unui barometru Europa FM realizat de IMAS, 31,3% dintre români au declarat că ,,neîncrederea în autorități” și ,,corupția” sunt cele mai importante motive pentru care semenii lor părăsesc țara, cu gândul de a o face definitiv. Abia după aceea  nivelul de trai scăzut reprezintă un argument solid.

În acest punct ne aflăm după 30 de ani în care am mâncat libertate pe pâine: plecăm din țară, unul câte unul, pentru că o ceată de impostori a pus mâna pe ea.

Vestea proastă pentru PSD este că timpul său se termină aici. Vestea proastă pentru noi este că am pierdut trei decenii din viață și dintr-un viitor pe care ni l-am fi dorit altfel pentru generația următoare.

Ce s-a schimbat între timp? Faptul că, de data aceasta, avem perspectiva asupra a ceea ce s-a întâmplat cu noi și a ceea ce urmează să ni se întâmple dacă nu vom lua atitudine de fiecare dată când se impune. Așadar, de aici înainte nu mai există scuze! Schimbarea stă în fiecare dintre noi și poate fi adusă de noi toți, împreună, pentru că noi nu suntem ca ei; iar dacă am fost, mai mult sau mai puțin, nu mai vrem să fim!