Programul meu de guvernare administrativă pentru Pitești

►Ce vom face noi?

▼Digitalizăm administrația publică, pentru un Pitești user friendly

➥Digitalizarea poate părea un termen abstract, dar, dincolo de beneficiile aduse unei comunități, vorbim despre politici clare de accesibilizare pentru cetățeni, de transparență și de interoperabilitate.

➥Fondurile pentru digitalizarea Piteștiului sunt disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

➥România are la dispoziţie şi fondurile de coeziune, în actualul exerciţiu financiar, de aproape 30 de miliarde de euro, repartizate pe anumite domenii, inclusiv Programul Operaţional Regional (POR) gestionat de cele opt Agenţii de Dezvoltare Regională (ADR).

➥Pașii pentru digitalizarea primăriei Municipiului Pitești, despre care vă voi vorbi și zilele următoare, vor fi canalizați pe doi piloni:

❶ administraţia locală – servicii publice accesibile online, plata taxelor online, digitalizarea relaţiei cu cetăţenii şi companiile, alocarea de resurse administrative în baza analizei datelor, sisteme de alertă publice în caz de urgenţă

❷ infrastructură – iluminat public inteligent cu un consum eficient de energie, colectarea deşeurilor pe baza datelor de la senzori, transport public integrat cu alte forme de mobilitate (transport alternativ), sistem integrat de monitorizare a traficului și a calității aerului.

Puteți consulta Programul de guvernare administrativă integral, AICI!

Adauga comentariu