Fără o zonă metropolitană sau o aglomerare urbană puternică, o regiune nu poate performa la înălțime. Orașe cu administrații competitive precum Arad sau Oradea au pus la punct astfel de zone metropolitane încă de acum 20 de ani! Piteștiul nu se mai poate dezvolta în mod izolat, pe cont propriu. În egală măsură, locuitorii municipiului reședință de județ și al localităților limitrofe trebuie să se bucure de un nivel de trai ridicat și de confortul unor servicii integrate de calitate.

Echipa PNL pentru Primăria Pitești și candidații liberali din localitățile limitrofe și-au dat mâna pentru a dezvolta comunitățile în contextul unei astfel de zone metropolitane, fără de care orice proiecție viitoare de dezvoltare nu poate fi decât ineficientă sau făcută cu jumătate de măsură.

 

Sorin Apostoliceanu: Zona metropolitană e un proiect de dezvoltare pentru comunitățile noastre, nu o promisiune de campanie electorală!

 

,,Majoritatea proiectelor de anvergură ale Piteștiului își pot găsi rezolvarea în cadrul acestei zone metropolitane, pentru că vorbim de fonduri imense și pentru că Uniunea Europeană le acordă celor care se asociază și construiesc împreună dezvoltare pentru comunitățile lor. Un spital metropolitan de urgență, infrastructura mare care să ne descongestioneze orașul și care să ne lege eficient de celelalte comunități, parcuri industriale, un sistem de transport în comun care să deservească întreaga zonă metropolitană sau gestionarea eficientă a deșeurilor – toate acestea sunt proiecte care se pot finanța prin intermediul zonei metropolitane. În perioada în care am fost viceprimar, personal am purtat discuții cu primari ai localităților limitrofe. Nu am găsit deschidere, iar consecințele le-au trăit, pe propria piele, cei care făceau naveta în și dinspre Pitești. Sunt ferm convins că de aici înainte cetățenii vor sancționa drastic administrațiile care vor refuza să acționeze în interesul lor. Echipa PNL la Primăria Pitești se va consulta cu toți actorii implicați în zona metropolitană și cu specialiștii, va indentifica prioritățile și va întocmi un plan de lucru pe care îl va urmări pas cu pas. Zona metropolitană e un proiect de dezvoltare pentru comunitățile noastre, nu o promisiune de campanie electorală!” a declarat Sorin Apostoliceanu, candidat PNL la Primăria Pitești.

 

#Ce poate oferi dezvoltarea în interiorul unei Zone Metropolitane!

  1. INFRASTRUCTURA CONECTIVĂ

sisteme de transport în comun, drumuri, pasaje, poduri de importanță metropolitană, sisteme de tip park&ride, bike&ride, trasee pietonale;

  1. INFRASTRUCTURA DE BUSINESS

parcuri industriale, științifice, tehnologice, incubatoare și acceleratoare de afaceri, centre expoziționale, piețe de gross etc

  1. ÎNFIINȚAREA SISTEMELOR DE TRANSPORT PUBLIC METROPOLITAN

autobuze, trenuri metropolitane sau alte mijloace de transport în comun care se pretează zonei metropolitane;

4.SISTEM UNIC DE COLECTARE A DEȘEURILOR

Uniunea Europeană alocă fonduri apreciabile pentru investițiile făcute în gestionarea deșeurilor, mai ales în privința colectării selective. Rampele de gunoi care nu mai fac față, neridicarea la timp a gunoiului și firme care nu au puterea financiară și logistică să gestioneze cum trebuie salubrizarea comunităților noastre trebuie să devină o amintire!

  1. INVESTIȚII ÎN CALITATEA VIEȚII

educație – creșe, grădinițe, campusuri pentru învățământul liceal și profesional dual; implementare de programe after-school;

sănătate – ambulatorii, spitale metropolitane de urgență, centre de permanență pentru asigurarea urgențelor medicale minore;

spații publice și spații verzi – regenerare urbană în cartiere și cele noi, centre istorice, locuri de joacă, zone de agrement etc.

 

DE CE SUSȚINE ZONA METROPOLITANĂ ECHIPA PNL PENTRU PRIMĂRIA PITEȘTI!

 

Mihai Coteț: Avem nevoie de parcuri industriale!

,,În 1989, Piteștiul era unul dintre cele mai industrializate și puternice municipii și un pol economic de rezonanță al României. În 30 de ani, orașe care erau cu mult în urma Piteștiului, au devenit mari hub-uri IT sau oferă o varietate de locuri de muncă în parcurile industriale realizate în urmă cu ani buni. Orașele moderne și civilizate își scot activitatea industrială din oraș și o mută în parcurile industriale amplasate, de cele mai multe ori, în zonele metropolitane. Stocul de spaţii industriale şi logistice din România a ajuns în 2019 la 4,1 milioane mp. Noi nu ne numărăm printre ele! Va trebui să recuperăm rapid din acest handicap din primii ani de mandat!”

 

Ana Stan: Ne vrem piteștenii înapoi!

,,Populația Piteștiului este în continuă scădere, iar procesul de îmbătrânire, tot mai accentuat. Zona metropolitană și toate avantajele care vin la pachet o dată cu aceasta vor transforma Piteștiul în acel oraș-magnet pentru cei care caută o calitate a vieții ridicată și locuri de muncă variate și decent plătite. Nu cred că se mai poate vorbi despre o dezvoltare sustenabilă, sănătoasă, pe termen lung, în afara unei astfel de asocieri de interese. Orice întârziere ne va costa mai mult decât deja ne-a costat până în prezent!”

 

Tiberiu Irimia: Avem nevoie de servicii medicale de calitate!

,,Avem nevoie de un spital metropolitan de urgență la standarde europene! Spitalul Județean Pitești și Spitalul de Pediatrie, aflate în subordinea Consiliului Județean Argeș, funcționează în clădiri vechi, cu probleme inclusiv din punct de vedere a structurii de rezistență a clădirilor. Această pandemie ne-a arătat ce înseamnă să fii descoperit din toate punctele de vedere, de la infrastructură la resursă umană. Un spital metropolitan de urgență înseamnă să degrevăm celelalte spitale care nu mai pot oferi servicii de calitate în mod prompt și eficient. Un spital metropolitan de urgență înseamnă o clădire nouă, dotări noi, infrastructură medicală de ultimă generație. Înseamnă respect și servicii medicale de înaltă calitate. Înseamnă locuri noi de muncă și posibilitatea ca și Piteștiul să aibă o facultate de Medicină, la fel ca celelalte centre universitare puternice.”

 

Cristina Ghineț: Avem nevoie de o gândire unitară a transportului în comun!

,,Majoritatea locuitorilor din comunele și orașele limitrofe își doresc să își dea copiii la școlile, liceele și universitățile din Pitești. De asemenea, mulți dintre piteșteni muncesc în localitățile limitrofe. Avem nevoie de o gândire unitară a transportului în comun! Este inadmisibil cum sunt tratați copiii și adulții navetiști înspre și dinspre Pitești! Acest lucru trebuie să se schimbe!”

 

Gelu Tofan: Planurile mari se fac cu bani europeni!

,,Zona metropolitană înseamnă dezvoltare și o șansă reală pentru comunitățile care nu dispun de bani suficienți la bugetul local pentru realizarea proiectelor importante pentru cetățeni. Banii guvernamentali sunt limitați și concurența este una foarte mare. În schimb, Uniunea Europeană oferă special fonduri pentru dezvoltarea zonelor metropolitane. Aceasta este singura șansă reală de dezvoltare accelerată pentru comunitățile noastre și cred că nu ne mai permitem să amânăm sau să mai șovăim pe marginea a ceea ce trebuia să facem de ani buni!”

 

Răzvan Șerbănoiu: O gândire unitară de dezvoltare e în avantajul tuturor!

,,Vedem, dacă ne uităm pe hartă, cum Piteștiul ca suprafață e mai mic decât majoritatea localităților învecinate, iar ca populație e supra-aglomerat și asta se vede în numărul mașinilor pe stradă, fără alte discuții. Sursa principală de venit la bugetul local o reprezintă impozitele pe salarii, iar Piteștiul nu mai are unde să aducă industrie/producție de orice fel. De agricultură nu mai vorbim! O gândire unitară de dezvoltare e în avantajul tuturor!”