Mihai Coteț: ,,Reformarea este valabilă pentru toată clasa politică. Abia de aici înainte începe lupta!”

*Interviu publicat în săptămânalul Ancheta

 

După 30 de ani, tencuiala roșu-PSD a început să pice de pe Pitești. De aici și până la un oraș în galben PNL este cale lungă. Cele mai importante runde de alegeri se vor da în 2020 și, cu siguranță, lupta va fi pe viață și pe moarte. Am discutat despre toate acestea cu vicepreședintele PNL Pitești, Mihai Coteț, unul dintre cei angrenați în lupta internă a partidului pentru candidatura la Primăria Pitești.

 

*În ce cheie ați traduce victoria pe care ați obținut-o la prezidențiale, în Pitești? Pentru prima oară după 30 de ani, PNL s-a clasat pe primul loc…

**Nu sunt genul care se îmbată cu apă rece. În primă instanță, ca unul care am muncit 24 din 24 de ore în campanie dar și înainte de aceasta, în mod evident m-am bucurat, alături de echipă. Mai este, însă, mult de muncă! O victorie nu înseamnă doar o luptă câștigată, deși lupta este extrem de importantă pentru moral. Urmează alegerile locale și cele parlamentare. Acestea sunt vitale dacă vrem să reașezăm România, Argeșul și Piteștiul pe un schelet al normalității.

 

*Toată lumea așteaptă acum ca PNL să-și dea cu stângul în dreptul…

**Întotdeauna când a fost vorba de PNL, oamenii au fost mult mai atenți și mai critici. Cumva e normal, pentru că de la PSD știi la ce să te aștepți sau, mai bine spus, la ce să nu te aștepți. Și eu, ca orice alt cetățean care își dorește odată schimbarea aia pe care o așteptăm cum așteptam americanii în vremea comuniștilor, am această temere… Fie că voturile au venit în urma muncii noastre, din simpatie pentru Klaus Iohannis sau din antipatie pentru PSD, lunile viitoare vor fi cele mai importante, pentru că va trebui să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor. Am criticat incompetența oamenilor din PSD și întreaga rețea de rubedenii și amantlâcuri care a căpușat administrația centrală, județeană și locală, deci va trebui să venim cu oameni competenți, cu profesioniști. Am criticat clientelismul și risipirea banului public, deci va trebui să aducem transparență și un alt mod de a face administrație. Cu alte cuvinte, va trebui să fim și să facem tot ceea ce PSD nu a fost și nu a făcut. Pentru asta este extrem de important să punem oamenii potriviți, la locul potrivit.

 

*Credeți că în Argeș se vor face numiri pe criterii de profesionalism și meritocrație?

**Eu sunt relativ nou în PNL, nu am mai trecut prin genul acesta de experiență. Presupun că propunerile vor fi dezbătute în mod transparent în partid, iar deciziile se vor lua în forurile de conducere. E un proces care nu are cum să stea în mâna a doi-trei oameni, decizia trebuie să fie a echipei.

 

*Și așa se aude că ar fi mai mulți pesediști în PNL decât liberali…

**Dacă așa este, înseamnă că au făcut o treabă foarte bună în campanie și le mulțumim și lor pentru victorie! Altfel, serios vorbind, eu etichetez un om după faptele și rezultatele sale, nu după cât de tare înjură PSD. Istoria a demonstrat că cel care strigă mai tare… ,,Uite, lupul!” este și pe mână cu el.

 

*V-ați angajat în lupta internă a partidului pentru candidatura la Primăria Pitești. Ca niciodată, dacă până acum organizația municipală nu prea avea din ce să aleagă, acum… avem o inflație de opțiuni. De ce v-ar alege pe dumneavoastră?

**Pentru că îmi doresc. Cred că este cel mai important. Nimeni, până acum, nu și-a dorit și nu a luptat cu adevărat. Eu îmi doresc asta și nu fac play-back. Vin în spate cu un background profesional, cu o carieră în care am demonstrat de ce sunt capabil în economia reală și cu dorința sinceră de a trăi împreună cu familia mea aici, la Pitești. Dar nu în Piteștiul acesta, ci în Piteștiul care, cu o administrație profesionistă și de bună credință, poate ajunge în topul municipiilor din România. Are toate atuurile în acest sens și un potențial fantastic.

Cred că în acest an în care am activat în partid, deși perioada a fost una scurtă, am dovedit ce pot să fac. La Pitești a început să se coaguleze o echipă care, iată, a adus o victorie după atâta amar de vreme. Echipa asta va trebui lăsată să lucreze și să se dezvolte, pentru că este foarte ciudat cum 30 de ani PNL Pitești a fost atât de străveziu într-un oraș cu potențial liberal. Au intrat  oameni noi în organizație și vor mai intra, însă nu vreau să fim priviți ca o… rezervație care punctează la imagine, dar ar fi bine să stea în banca ei. Reformarea este valabilă pentru toată clasa politică, nu doar pentru PSD. Pe de altă parte, oameni noi nu înseamnă neapărat oameni de calitate, ca atare în permanență trebuie să ai grijă cu cine te… însoțești.

 

*Prin comparație cu ceilalți contracandidați, cum vă situați?

*Toți îmi sunt colegi de partid și mi s-ar părea ciudat să mă pun în evidență, prin comparație. Spun, însă, doar un lucru asupra căruia nu am niciun dubiu: dintre cei patru, am cel mai mare potențial de creștere și cea mai mare dorință de a câștiga lupta pentru Primăria Pitești!