E timpul ca retorica urii, a violenței și a dezbinării să înceteze. Avem nevoie de o reconstrucție a încrederii, nu de războaie români vs. români. Pentru că da, există două Românii, una care strigă, cealaltă care speră că nu e totul pierdut, una care, din disperare, vrea să incendieze o țară și s-o arunce într-un trecut incert, cealaltă care încearcă să repare ceva, pentru viitorul copiilor lor.

Prăpastia dintre cele două Românii este mare punțile nu se leagă ușor, căci încrederea oamenilor a fost înșelată de prea multe ori iar marionetele Rusiei seamănă în permanență ură, violență și dezinformare.

Este un război hibrid dus în întreaga Europă. Acum am câștigat doar o luptă, dar războiul este departe de a se fi încheiat, președintele și clasa politică au, astăzi, o imensă responsabilitate.

O nouă dezamăgire ar putea stârni un val de extremism care nu va mai putea fi controlat, românii nu mai pot fi păcăliți nici cu cifre din burtă, nici cu fuga de guvernare, nici cu joaca de-a reforma.

Partea bună este că plecăm de la o Românie stabilă, la o Românie europeană, de la o Românie privită din afară cu încredere și speranță pentru că astăzi, în mod oficial, România are un președinte. Nu este un salvator, pentru că doar dictatorii își arogă această închipuită misiune, dar este un reper, și acolo unde există repere, există normalitate, există speranță, există viitor.