Majoritatea primarului PSD nu dorește să acorde și la Pitești un stimulent pentru nou-născuți. Au avut timp suficient să se documenteze și să constate că nu vorbim despre nicio ilegalitate și că măsura se poate aplica așa cum se întâmplă în multe orașe și comune din țară, inclusiv din Argeș.

Ar fi putut să-și întrebe și ministrul Familiei, care a introdus la București acest stimulent, cât de ilegală a fost această măsură, dar nu au făcut-o pentru că, pe fond, nu despre asta este vorba.

Pur și simplu, pentru administrația PSD tinerii nu există! Ne plângem că ne pleacă din oraș, dar nu le suntem alături, ca administrație, prin nicio măsură de sprijin.

Mi se impută faptul că mă plâng și critic și sunt întrebat… eu ce fac? Păi, uite, asta fac, propun proiecte în sprijinul tinerelor familii, printre altele, și sunt respinse pe bandă rulantă de PSD, așa cum au fost respinse și voucherul ,,Mama și copilul” pentru analize prenatale, și transportul gratuit pentru femeile însărcinate, și ,,Primul Ghiozdan”, și alte proiecte care au plecat dinstre voi, cetățenii, în întâlnirile pe care le avem frecvent.

Singurul proiect propus de liberali care a trecut a fost creșterea la 1000 de lei a sumei cu care sunt răsplătite cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie. PSD nu e interesat decât să-și reprezinte electoratul său prin măsurile pe care acceptă să le voteze deși, cu siguranță, seniorii s-ar bucura, mai degrabă, să le fie mai bine copiilor și nepoților lor, și să nu mai rămână singuri într-un oraș din ce în ce mai părăsit de tineri.

Adauga comentariu