Un nou magazin de bricolaj va apărea la Pitești – Leroy-Merlin – plus un Kaufland, în zona de nord a orașului, chiar în apropiere de Dedeman. În acest sens, va apărea și un nou sens giratoriu (să sperăm că nu și noi semafoare!). În scurt timp, și în Prundu va mai ,,înflori un Kaufland. Consilierul local Mihai Coteț susține că în ritmul acesta ne vom transforma ușor, dar sigur, într-un oraș de consumatori și a solicitat ca genul acesta de investiții să se facă mai spre periferia orașului, pentru că fac concurență neloială afacerilor locale. Omul de afaceri a mai solicitat ca investițiile de gen, dacă tot se fac, să vină la pachet și cu investiții în comunitate, precum locuri de joacă sau dotări de școli.
,,Ne bucurăm că se construiește și că se investește la Pitești. Cred, însă, că trebuie să luam în calcul să nu mai aducem în centrul orașului atât de multe complexe comerciale, al căror loc, în toată lumea civilizată, sunt la periferia orașelor. Piteștiul este și așa foarte aglomerat, nu trebuie să mai creăm și alte surse de blocaj în trafic. În al doilea rând, facem o concurență neloială investitorilor locali, micilor magazine de cartier care reprezintă afaceri ce susțin familii de aici, din Pitești. În al treilea rând, mi-aș dori ca pe terenurile și așa puține să se dezvolte și alte genuri de business, pentru că am ajuns un oraș de consumatori, un oraș plin de supermarketuri și hypermarketuri.” ne-a declarat consilierul local Mihai Coteț.

Acesta a propus ca de aici înainte toți investitorii de tipul lanțurilor de magazine sau alte companii potente financiar să aibă obligația de a investi în comunitatea de unde urmează să încaseze profituri pe măsură.

,,M-aș bucura dacă aceste investiții ar aduce plus valoare și în comuitate, dacă fiecare construcție ar genera și câte un loc de joacă sau dotări pentru școli. Pentru respectivele companii, investiția nu reprezintă mare lucru, dar pentru comunitatea noastră cu siguranță contează.” a mai declarat omul de afaceri, el însuși un investitor pe termen lung în proiecte educaționale și sociale.

Adauga comentariu